Grupul Școlar
Energetic a fost înfiinţat în anul 1965,
cu sediul în B-dul Socola, Nr. 188-190 Iași, ca un continuator al Școlii
Medii Tehnice Energetice, sub titulatura de Grup Școlar Energetic, printr-o
Hotărâre de Guvern, cu nivel de pregătire profesională - profil electric;
meseria electrician. Cuprindea școala profesională, școala de maiștri și școala
tehnică postliceală.
În 1966 s-a înfiinţat și Liceul Industrial Energetic Iași, la început avea patru clase, două la învăţământ zi și
două la forma de învăţământ seral , cu specializările electroenergetică și mecano-energetică. Cele
două școli aveau conduceri separate, deși funcţionau în același sediu. În anul 1972 au fost comasate sub o conducere
unică, preluând denumirea de Grup Școlar
Energetic Iași .
În zona
Moldovei, Grupul Școlar Energetic a fost singura unitate școlară care furniza
forţa de muncă în domeniul energetic.
În perioada
1977-1992, școala a purtat denumirea de
Liceul Industrial Nr. 2, iar între anii 1992-2000 a revenit la vechea denumire de Grup Școlar Energetic Iași.
Începând cu
1 septembrie 2000, Grupul Școlar Energetic și-a schimbat denumirea în Colegiul
Tehnic “Dimitrie Leonida”. Profilul energetic (profil stabilit iniţial) a fost
menţinut de la înfiinţare până în prezent, alături de specializări în acord cu
cerinţele pieţei muncii. Elevii noștri sunt pregătiţi în specializările energetic, mecanic,
electric și mecatronică, electromecanic
auto.
De la 1 septembrie 2018 școala şi-a schimbat
denumirea în Liceul Tehnologic „Dimitrie Leonida”.